În felul acesta, Aureliano putea nu numai să asculte povestindu-i-se experienţele fratelui său, ci avea şi plăcerea să le trăiască de parcă i s-ar fi întâmplat lui însuşi; într-o zi, când i se explica foarte amănunţit mecanismul amorului, îl întrerupse pe fratele său pentru a-l întreba: “Ce simţi atunci?”
Jose Arcadio îi răspunse prompt:
-E ca un cutremur pe pământ.
***
Umblau ca doi logodnici fericiţi, pierduţi în mulţime, şi ajunseră chiar să bănuie că iubirea putea să fie un sentiment mai grav, mai profund decât acea fericire neînfrânată însă efemeră a nopţilor lor clandestine.
***
Bulgării de pământ îl făceau mai puţin depărtat şi mai real pe singurul bărbat care merita o astfel de înjosire, ca şi cum pământul pe care-l călca cu ghetele lui fine, lăcuite, în cine ştie ce loc din lume, ar fi transmis până la ea densitatea şi căldura sângelui său prin acea savoare minerală care-i lăsa un gust de cenuşă în gură şi-i aşternea un zăcământ de pace în adâncul inimii.
***
Descoperi dintr-o dată zgârieturile, vânătăile, rănile, ulcerările şi cicatricele pe care i le lăsase peste o jumătate de veac de existenţă cotidiană şi constată că vederea acestor ravagii nu trezeşte în el nici un sentiment, nici măcar milă. Făcu atunci un ultim efort pentru a căuta în inima lui locul în care putrezise dragostea, dar nu-l putu găsi.
***
Ameţit de aceste două nostalgii care stăteau faţă-n faţă ca două oginzi paralele, îşi pierdu minunatul său simţ al irealului până-ntr-atâta încât să le recomande tuturor să plece din Macondo, să uite tot ce-i învăţase despre lume şi despre inima omenească, să-l dea naibii pe Horaţiu şi, oriunde s-ar fi aflat, să-şi amintească întotdeauna că trecutul nu e decât minciună, că memoria nu are cale de întoarcere, că orice primăvară trecută este irecuperabilă şi că dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer.
Garcia Marquez
misto blogul tau
RăspundețiȘtergereai gasit si nisa care ti se potriveste
mai astept poze dinalea misto cu macro plus ganduri de-ale tale
multa bafta